Asta este inca o sarbatoare care imi aduce aminte de invataturile bunicii mele. Imi spunea ca, inainte sa inceapa vara si inainte sa ne bucuram noi, vii, de fructele ei, trebuie sa avem grija sa dam mai intai mortilor “sa manance”! Asa ca, in fiecare an, desi ne lasa gura apa ca dupa potopul lui Noe, primele trufandale, cirese si capsuni, legate la coada canii de pamant, impreuna cu castronul din acelasi pamant ars, plin de orezul aburind si mirosind a lapte proaspat, luau calea vecinilor, si abia dupa, venea randul nostru. Acum e randul meu sa fac orezul cu lapte de mosi, dar trufandalele, nu mai vin din gradina bunicii (casa si gradina ei au disparut cu 2 luni inainte de decembrie ’89 L), ci de pe tarabele din piata, unde au aterizat din tarile vecine sau de cine stie unde!
Ca sa fie vara multumita, langa orezul cu lapte si stafide, langa coliva dulce si mirosind a rom, am asezat si cate un ousor de tara, fiert, cate un castravete si cate o rosie, impreuna cu o prajitura cu visine si capsuni.
Ce am uitat la momentul executarii pozei, (si o sa-mi atrageti atentia, sunt sigura, asa ca imi fac eu mea culpa dinainte) a fost sa torn vinul in cani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu